Miere Naturala de Albine

Casa Berlo

stupari: MARIA BERLO si EUGEN BERLO

telefon: 0740.983.558

email: berloeugen@gmail.com

 

Produsele albinei s-au înscris de la începutul preistoriei în rândul elementelor naturale folosite pentru completarea si ameliorarea hranei si apoi pentru combaterea si prevenirea durerii si a suferintelor omului. Practica traditională a apiterapiei datează din vremurile imemoriale ale istoriei umane. Primele comunităti mai dense de oameni au apărut pe valea Indului, cam prin jurul anului 3000 Î.H.

În cea mai veche carte din India, RIG-VEDA, scrisă între anii 3000-2000 Î.H., atât mierea cât si albinele sunt amintite de mai multe ori. Trecând la o altă antică civilizatie, la cea egipteană, încă din timpul primei dinastii, anul 3200 Î.H., albina reprezenta simbolul regelui. Civilizatia elenă a evoluat si ea în spiritul credintei că mierea reprezintă un aliment, dar si un remediu de prim rang. Ea este mentionată în Iliada si Odiseea, de mai multe ori.

Apiterapia este terapia traditională care foloseste mierea, polenul, ceara, lăptisorul de matcă, propolisul, veninul albinelor si alte produse ce tin de complexa alchimie a stupului, în vederea mentinerii sănătătii corpului omenesc.
Astfel, mierea de salcâm obisnuită este calmantă; cea de castan decongestionează ficatul si prostata, favorizând circulatia sanguină; mierea de măr este tonică si antidiareică; cea de tei este calmantă si sedativă; cea de păpădie este depurativă si uso laxativă; mierea de rapită este indicată în tratamentul local al ulcerelor varicoase; mierea de mure este tonică si antidiareică; cea de salcâm galben japonez este antihemoragică, micsorând timpul de coagulare si reglează menstruatia, influentează de asemenea functiile digestive; mierea de cimbrisor este antiseptică, pectorală si afrodisiacă.

Un kilogram de miere este echivalent sub raport caloric cu 1,680 kg carne de vacă, cu 50 de ouă, cu 5,675 l lapte si cu aproximativ 40 de portocale. Mierea este un aliment delicios si foarte util sănătătii. Ea se poate consuma ca atare, sau ca adaos la ceai, lapte, alte băuturi, sub formă de tartine. Cu ajutorul mierii se pot prepara prăjituri perfect tolerabile, care, după opinia nutritionistilor, pot înlocui prăjiturile obisnuite, care sunt în general stimulatoare ale aciditătii.

Produse apicole

Dacă în trecut, milenii de-a rândul, mierea a fost folosită ca atare în terapeutică, astăzi stau la dispozitie în afara acesteia si alte produse apicole. Acestea pot fi împărtite în două categorii:

1. Produse apicole naturale, directe

mierea

ceara

propolisul

polenul

lăptisorul de matcă

veninul de albine

2. Produse apicole indirecte naturale sau produse derivate.

hidromelul

otetul de miere

turtele si prăjiturile din miere

cremele de ceară

preparatele cosmetice pe bază de produse apicole

diversele sortimente vitalizante alcătuite pe bază de produse apicole

În domeniul sănătătii un rol deosebit îl ocupă combinatiile de miere, polen si lăptisor de matcă, dozate corespunzător. Se folosesc pentru ocrotirea mamei si copilului, a sănătătii adultului, în convalescente, avitaminoze, diverse afectiuni ale tubului digestiv si a ficatului, în afectiuni ale căilor respiratorii, nevroze, astenii, senilitate.
Gama produselor apiterapice cu afectiuni medicamentoase si nutritive, fabricate la noi este foarte largă, cuprinzând drajeuri de lăptisor de matcă, comprimate de lăptisor de matcă sau granule de lăptisor de matcă cu miere si calciu, omogenizat în miere.

La noi în tară se fabrică si un larg sortiment de produse cosmetice si de îngrijire igienică cum ar fi: cremele de fată cu lăptisor de matcă, cu propolis, cu miere, lotiuni nutritive, demachiante, apă de gură si altele. În medicină se foloseste un spray cu propolis pentru tratarea afectiunilor dermatologice, a escarelor, rănilor care nu se mai închid si care apar pe părtile dorsale ale bolnavilor care stau mult timp în pat.

Articol aparut in revista Leacuri si terapii:

Mierea ca medicament reprezinta doar o parte a apiterapiei. Calitatile extraordinare ale mierii - medicament si aliment pretios in acelasi timp - sint cunoscute inca din antichitate. Tracii numeau mierea hrana vie.
Mierea se asimileaza foarte usor de catre organism si ne ofera energie si substante bioactive si nutritive. Continutul de microelemente al mierii este similar celui al singelui uman. Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compusi aromatici, fitohormoni, acizi organici - lactic, citric, malic, oxalic, dextrina, compusi ai azotului - in total 435 de substante. Aceasta asigura mierii un loc aparte in reglarea functiilor organismului uman.


Orice tip de miere are proprietati specifice: mierea de levantica lecuieste tusea si durerile de git, mierea de tei usureaza starile febrile si durerile gastrice, previne migrena, fiind un bun mijloc profilactic si remediu in pneumonii, astm bronsic, stari nervoase, tuberculoza; mierea de brad este utila in bolile cailor respiratorii, cea de salcim este un bun calmant si tonic, mierea de castan salbatic creste tensiunea arteriala, mierea de castan comestibil are actiune antimicrobiana, mai ales in bolile de stomac, intestinale si renale; mierea de izma este buna ca leac impotriva durerilor, antihemoragic, tonifiant, mierea de floarea-soarelui - utila in bronsite si boli de stomac.


Mierea de flori de cimp are o puternica actiune antimicrobiana, cea de livada (de pomi fructiferi) vindeca afectiunile renale, pulmonare si intestinale. Mierea de munte are calitati deosebite in bolile de cai respiratorii si in alergii, fiind o insumare de substante nutritive si curative. Mierea este un remediu eficient in diferite boli interne si ale pielii - un excelent tonic pentru copii, convalescenti, pentru intarirea sistemului imunitar si pentru gravide. Luind in mod regulat miere - cite o lingurita dimineata, cu o ora inaintea micului dejun; o lingurita la doua ore dupa masa de prinz si o lingurita dupa cina - se normalizeaza tensiunea arteriala si digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. In cazul colitelor si gastritelor, mierea se asimileaza mai bine cu putina apa calda in care se dizolva.


Produsele apicole - mierea, laptisorul de matca, polenul, propolisul, veninul de albine si ceara - contribuie la intarirea organismului, astfel incit persoanele care le consuma reusesc sa evite aproape in totalitate orice afectiune.


Laptisorul de matca se stie ca are un continut de vitamina din grupa B mai ridicat decit drojdia de bere. Are un rol deosebit in metabolismul celular, in activitatea creierului, reduce colesterolul din singe, este util in digestie, pentru combaterea insomniei, a anemiei pernicioase si refacerea glandelor cu secretie interna.

Polenul este un aliment proteic deosebit de bogat in elemente necesare existentei plantelor, dar si organismelor animale. Intr-un kilogram de polen se contin atitea doze zilnice de ritin (vitamina P), cite ar fi necesare citorva zeci de oameni pentru a preveni un accident vascular la nivelul creierului. Un rol important pentru functionarea normala a sistemului nervos revine unei alte substante continute in polen - anevrina. In plus, polenul este un stimulent al poftei de mincare, inlesneste digestia, imbunatateste tonusul, alunga oboseala, previne rahitismul, caderea parului si chiar face sa creasca mai bine parul, hranindu-i radacinile.

Propolisul este compus din rasini vegetale, balsam de diferite compozitii, ceara, uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru, zinc, mangan, cobalt, la care se adauga polen, flavonoide, secretii ale glandelor salivare ale albinelor. Propolisul este folosit ca biostimulator, care mareste rezistenta fizica si inlatura oboseala. Datorita proprietatilor sale antivirale, antitoxice si antiinflamatorii, propolisul isi gaseste tot mai multe utilizari. Este un bun stimulator al refacerii tesuturilor afectate de rani, taieturi si, mai ales arsuri, degeraturi. Este foarte util in vindecarea ranilor de la armele de foc, precum si in cicatrizarea operatiilor. Propolisul vindeca mucoasa bucala si este benefic in singerarile gingiilor. Balsamul de propolis protejeaza impotriva radiatiilor Roentgen si de alta natura.

Veninul de albine se foloseste in vindecarea astmului bronsic, a discopatiilor, artritelor, reumatismului, in tratarea hipertensiunii, a aterosclerozei, ca si pentru atenuarea durerilor reumatice, a celor datorate arteritei si ischiemiei.

Ceara de albine a fost folosita inca in antichitate si tot de atunci i s-au recunoscut virtutile terapeutice. Si azi se foloseste ceara de albine la prepararea unor unguente si balsamuri. De asemenea, ceara este folosita si in cosmetica. Mierea se pastreaza in vase bine inchise, la rece si la intuneric, in incaperi curate si uscate. Atentie, mierea nu se va pastra in apropierea substantelor ce degaja mirosuri tari, caci absoarbe mirosurile. Mierea este contraindicata diabeticilor si obezilor.


Cum sa ne folosim de miere ca sa fim sanatosi



Din vremuri stravechi, omul a descoperit mierea si produsele stupului de albine nu numai ca aliment, ci si ca medicament. Apicultura era practicata inca din secolul al VII-lea i.Hr., existind o serie de marturii in acest sens. Tablitele mesopotamiene, ca si papirusurile egiptene, mentioneaza, printre altele, faptul ca mierea si ceara de albine erau folosite ca medicament. La originea sa, mierea era rara, fiind rezervata la inceput in serviciul religios, pentru a-i venera pe zei sau pentru a hrani animalele sacre. Scrierile din antichitatea greco-romana abunda in mentionari despre mierea de albine si utilizarea ei medicala, fiind creata o adevarata mitologie in jurul acesteia si subliniindu-se numeroasele sale proprietati medicinale: antiseptic, tonifiant, sedative, febrigug, aperitiv si digestiv.

Aristotel, de exemplu, a scris sase volume despre albine si produsele lor, recomandind propolisul drept remediu in plagi supurate. Hipocrate, cel mai de seama medic al Antichitatii, mai tirziu Pliniu, Galien si Dioscoride vorbesc, de asemenea, despre miere, folosita intr-o serie de boli.
In lucrarea sa Despre mijloacele de vindecare, Dioscoride considera mierea un adevarat panaceu, indicind-o in boli de urechi, de piept sau rinichi, in vindecarea ranilor si a plagilor.


Produsele epocii contemporane


In epoca moderna, prin stuparitul rational, au fost puse in valoare si celelalte produse apicole: laptisorul de matca, polenul, veninul de albine etc., ajungindu-se la clasificarea lor in produse apicole naturale directe (mierea, ceara, propolisul, polenul, pastura, laptisorul de matca) si produse apicole derivate (cremele cosmetice cu ceara, unguente, tincturi, drageuri).
Cum este fabricata mierea
Mierea este substanta zaharoasa pe care o produc albinele prin colectarea nectarului floral si extrafloral sau a unui alt suc luat de pe plantele vii, prin transformarea lui, sub actiunea enzimatica a salivei si a sucului gastric al albinelor. In timpul depozitarii nectarului in celule, apa care este in plus va fi indepartata prin ventilare. Dupa aceea mierea este gata pentru a fi consumata (albinele capacesc fagurii). In acest caz, mierea va contine numai 20 la suta apa, cit este normal ca ea sa fie consumata. Pentru a obtine 1 litru de miere sint mecesare 5 kg de nectar. Mai adaugam si faptul ca pentru a cara 1 kg de nectar este nevoie de 20.000 pina la 100.000 de zboruri. Un roi de albine (30.000 la 60.000) poate fabrica 1 kg de miere pe zi. Calitatea si cantitatea de miere sint determinate de factorii geografici si botanici, precum si de sezon. Originea florala a nectarului influenteaza culoarea, gustul si viscozitatea mierii.


Compozitie si actiune terapeutica


Mierea este un aliment usor de digerat. Ea cuprinde un amestec de fructoza si glucoza intr-o forma care, fara a mai fi transformata de organism, se asimileaza direct, constituind o sursa de energie.
100 de grame de miere, care furnizeaza 335 de calorii, contin 17,2 la suta apa si 81,3 la suta zaharuri: 38,19 la suta fructoza, 31,28 la suta glucoza si 5 la suta zaharoza, 6,83 la suta maltoza si alte dizaharide (aceasta in timp ce zaharul contine 0,1 la suta apa si 99,9 la suta zaharoza). La acestea se adauga vitamine (B1, B2, B6, C, PP), saruri minerale, oligoelemente, substante bactericide (3,21 la suta).
Actiunile terapeutice ale mierii sint foarte cunoscute, ea avind actiune antibiotica, bacteriostatica, cicatrizanta, tonicardiaca, calmanta, regeneratoare.


Intrebuintari ale mierii de albine in diverse afectiuni


- Medicina populara recomanda mierea in tratamentul bolilor de inima, dar nu in cantitati mari si cu ceai fierbinte. Cel mai bine este ca mierea sa fie luata in cantitati mici (1-2 lingurite, de doua-trei ori pe zi) cu lapte, fructe sau alte produse. Folosirea zilnica, timp de una-doua luni a mierii de albine va duce la imbunatatirea generala a bolnavilor, la normalizarea compozitiei singelui si la cresterea hemoglobinei.
- In stenocardie, bolnavii vor lua, de trei ori pe zi, cite o lingura din urmatorul amestec: 100 g suc de aloe, 300 g miere, 500 g nuci pisate si sucul de la una-doua lamii.
-In hipertonie, medicina populara recomanda ca mierea sa fie luata cu suc de legume: sfecla, morcovi, hrean (acesta va fi dat pe razatoare si se va lasa 36 de ore, dupa care se va stoarce) si lamiie. Se ia, timp de doua luni, cite o lingura, de doua-trei ori pe zi, cu o ora inainte de masa sau la doua-trei ore dupa masa. O alta reteta include suc de morcovi, hrean (acesta va fi tinut in prealabil in apa), miere si suc de lamiie. Amestecul va fi tinut intr-un borcan de sticla bine acoperit.
- Pentru bolnavii de TBC, medicina populara recomanda mierea cu lapte, sau cu diferite grasimi (unt, untura de gisca) si aloe: 100 g miere, 100 g unt, 100 g untura de gisca, 15 g aloe si 10 g cacao se pun pe foc, fara a fierbe insa. Se va lua cite o lingura din acest amestec, cu un pahar de lapte cald, de doua ori pe zi (dimineata si seara).
- In caz de raceli, mierea (se recomanda mai ales miere de tei) se va lua, de asemenea, cu lapte cald (o lingura de miere la un pahar de lapte), cu suc de lamiie (sucul de la 1/2lamiie la 100g miere). In scop profilactic, se prepara un amestec de miere, suc de ceapa si de hrean, in cantitati egale. Din acest amestec se ia cite o lingura, de trei ori pe zi, inainte de masa. In caz de gripa se va prepara urmatorul amestec: usturoi dat pe razatoare si amestecat cu miere (proportie 1:1). Se ia cite o lingura de amestec (cu putina apa calduta) seara, inainte de culcare.


- In cazul unor afectiuni ale cailor respiratorii (laringite, faringite) guturai si sinuzita, se recomanda mestecarea timp de 15 minute, de una-doua ori pe zi, a unui figure de miere. Seara, inainte de culcare, se ia o lingura de miere cu un pahar de ceai sau lapte. Se amesteca sucul de la o lamiie cu 100g de miere. Se ia cite o lingura de amestec seara, inainte de culcare, cu ceai sau lapte. Se amesteca suc de ridiche neagra cu miere (parti egale) sau se scobeste o ridiche neagra si se pune miere inauntru. Se ia cite o lingura, de trei ori pe zi.
Se amesteca suc de hrean si miere (proportii egale) si se ia cite o lingura, de doua ori pe zi, dimineata si seara. Medicul bulgar S. Mladenov recomanda inhalatii cu miere, timp de 15-20 de minute. Pentru gargara se va pregati o infuzie de musetel, la care se adauga o lingurita de miere.
- In afectiuni ale sistemului nervos se recomanda cite 30 g de miere, de trei ori pe zi. Un bun tonic si stimulant al sistemului nervos si endocrin se prepara din aloe, miere si suc de lamiie. Se iau 75 g frunze de aloe, se toaca si se pun intr-un vas de sticla. Se adauga 125 g de miere, se omogenizeaza, dupa care se adauga 50 g suc de lamiie. Se lasa la macerat cinci zile, dupa care se ia cite o lingura de amestec, de trei ori pe zi.

Miereaca medicament reprezinta doar o parte a apiterapiei. Calitatile extraordinare ale mierii - medicament si aliment pretios in acelasi timp - sint cunoscute inca din antichitate. Tracii numeau mierea hrana vie.
Mierea se asimileaza foarte usor de catre organism si ne ofera energie si substante bioactive si nutritive. Continutul de microelemente al mierii este similar celui al singelui uman. Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compusi aromatici, fitohormoni, acizi organici - lactic, citric, malic, oxalic, dextrina, compusi ai azotului - in total 435 de substante. Aceasta asigura mierii un loc aparte in reglarea functiilor organismului uman.


Orice tip de miere are proprietati specifice: mierea de levantica lecuieste tusea si durerile de git, mierea de tei usureaza starile febrile si durerile gastrice, previne migrena, fiind un bun mijloc profilactic si remediu in pneumonii, astm bronsic, stari nervoase, tuberculoza; mierea de brad este utila in bolile cailor respiratorii, cea de salcim este un bun calmant si tonic, mierea de castan salbatic creste tensiunea arteriala, mierea de castan comestibil are actiune antimicrobiana, mai ales in bolile de stomac, intestinale si renale; mierea de izma este buna ca leac impotriva durerilor, antihemoragic, tonifiant, mierea de floarea-soarelui - utila in bronsite si boli de stomac.


Mierea de flori de cimp are o puternica actiune antimicrobiana, cea de livada (de pomi fructiferi) vindeca afectiunile renale, pulmonare si intestinale. Mierea de munte are calitati deosebite in bolile de cai respiratorii si in alergii, fiind o insumare de substante nutritive si curative.

Mierea este un remediu eficient in diferite boli interne si ale pielii - un excelent tonic pentru copii, convalescenti, pentru intarirea sistemului imunitar si pentru gravide.

Luind in mod regulat miere - cite o lingurita dimineata, cu o ora inaintea micului dejun; o lingurita la doua ore dupa masa de prinz si o lingurita dupa cina - se normalizeaza tensiunea arteriala si digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. In cazul colitelor si gastritelor, mierea se asimileaza mai bine cu putina apa calda in care se dizolva.

 

Intrebuintari ale mierii de albine in diverse afectiuni


Medicina populara recomanda mierea in tratamentul bolilor de inima, dar nu in cantitati mari si cu ceai fierbinte. Cel mai bine este ca mierea sa fie luata in cantitati mici (1-2 lingurite, de doua-trei ori pe zi) cu lapte, fructe sau alte produse. Folosirea zilnica, timp de una-doua luni a mierii de albine va duce la imbunatatirea generala a bolnavilor, la normalizarea compozitiei singelui si la cresterea hemoglobinei.
- In stenocardie, bolnavii vor lua, de trei ori pe zi, cite o lingura din urmatorul amestec: 100 g suc de aloe, 300 g miere, 500 g nuci pisate si sucul de la una-doua lamii.
-In hipertonie, medicina populara recomanda ca mierea sa fie luata cu suc de legume: sfecla, morcovi, hrean (acesta va fi dat pe razatoare si se va lasa 36 de ore, dupa care se va stoarce) si lamiie. Se ia, timp de doua luni, cite o lingura, de doua-trei ori pe zi, cu o ora inainte de masa sau la doua-trei ore dupa masa. O alta reteta include suc de morcovi, hrean (acesta va fi tinut in prealabil in apa), miere si suc de lamiie. Amestecul va fi tinut intr-un borcan de sticla bine acoperit.


Pentru bolnavii de TBC, medicina populara recomanda mierea cu lapte, sau cu diferite grasimi (unt, untura de gisca) si aloe: 100 g miere, 100 g unt, 100 g untura de gisca, 15 g aloe si 10 g cacao se pun pe foc, fara a fierbe insa. Se va lua cite o lingura din acest amestec, cu un pahar de lapte cald, de doua ori pe zi (dimineata si seara).


In caz de raceli, mierea (se recomanda mai ales miere de tei) se va lua, de asemenea, cu lapte cald (o lingura de miere la un pahar de lapte), cu suc de lamiie (sucul de la 1/2lamiie la 100g miere). In scop profilactic, se prepara un amestec de miere, suc de ceapa si de hrean, in cantitati egale. Din acest amestec se ia cite o lingura, de trei ori pe zi, inainte de masa. In caz de gripa se va prepara urmatorul amestec: usturoi dat pe razatoare si amestecat cu miere (proportie 1:1). Se ia cite o lingura de amestec (cu putina apa calduta) seara, inainte de culcare.


In cazul unor afectiuni ale cailor respiratorii (laringite, faringite) guturai si sinuzita, se recomanda mestecarea timp de 15 minute, de una-doua ori pe zi, a unui figure de miere. Seara, inainte de culcare, se ia o lingura de miere cu un pahar de ceai sau lapte. Se amesteca sucul de la o lamiie cu 100g de miere. Se ia cite o lingura de amestec seara, inainte de culcare, cu ceai sau lapte. Se amesteca suc de ridiche neagra cu miere (parti egale) sau se scobeste o ridiche neagra si se pune miere inauntru. Se ia cite o lingura, de trei ori pe zi.
Se amesteca suc de hrean si miere (proportii egale) si se ia cite o lingura, de doua ori pe zi, dimineata si seara. Medicul bulgar S. Mladenov recomanda inhalatii cu miere, timp de 15-20 de minute. Pentru gargara se va pregati o infuzie de musetel, la care se adauga o lingurita de miere.


In afectiuni ale sistemului nervos se recomanda cite 30 g de miere, de trei ori pe zi. Un bun tonic si stimulant al sistemului nervos si endocrin se prepara din aloe, miere si suc de lamiie. Se iau 75 g frunze de aloe, se toaca si se pun intr-un vas de sticla. Se adauga 125 g de miere, se omogenizeaza, dupa care se adauga 50 g suc de lamiie. Se lasa la macerat cinci zile, dupa care se ia cite o lingura de amestec, de trei ori pe zi.

In arsurile cu apa clocotita, pana la sosirea medicului sau spitalizarea accidentatului, locul vatamat se acopera cu un tifon steril, inmuiat in miere. Grabeste vindecarea si alina durerile.

Durerile de gingii ale copiilor mici (sugari), carora nu le ies dintii, dispar cu desavarsire daca micutii sunt frecati usor pe gingii, cu degetul mic, inmuiat in putina miere.

Bubele dulci se vindeca daca sunt unse cu miere amestecata cu zeama de morcov.

Buzele crapate si sanii rugosi ai femeilor care alapteaza se vindeca daca sunt tratati cu miere simpla sau miere amestecata cu camfor (se gaseste la farmacii).

Durerile de gat dispar daca sunt tratate cu dude fierte, amestecate apoi cu miere.

Afectiunile renale se trateaza cu miere, in modul urmator: se taie marunt 300 g ceapa, se plamadeste 8 zile cu un litru de vin alb, curat, se amesteca si se adauga 100 g miere. Din aceasta compozitie se va bea cate o jumatate de pahar pe zi.

Pentru durerile reumatismale se amesteca apa de var cu miere si se fac frectii.

Polenul este un aliment proteic deosebit de bogat in elemente necesare existentei plantelor, dar si organismelor animale. Intr-un kilogram de polen se contin atitea doze zilnice de ritin (vitamina P), cite ar fi necesare citorva zeci de oameni pentru a preveni un accident vascular la nivelul creierului.

Un rol important pentru functionarea normala a sistemului nervos revine unei alte substante continute in polen - anevrina. In plus, polenul este un stimulent al poftei de mincare, inlesneste digestia, imbunatateste tonusul, alunga oboseala, previne rahitismul, caderea parului si chiar face sa creasca mai bine parul, hranindu-i radacinile.

Ceara de albine a fost folosita inca in antichitate si tot de atunci i s-au recunoscut virtutile terapeutice. Si azi se foloseste ceara de albine la prepararea unor unguente si balsamuri.

De asemenea, ceara este folosita si in cosmetica.

Propolisul este compus din rasini vegetale, balsam de diferite compozitii, ceara, uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru, zinc, mangan, cobalt, la care se adauga polen, flavonoide, secretii ale glandelor salivare ale albinelor. Propolisul este folosit ca biostimulator, care mareste rezistenta fizica si inlatura oboseala.

Datorita proprietatilor sale antivirale, antitoxice si antiinflamatorii, propolisul isi gaseste tot mai multe utilizari. Este un bun stimulator al refacerii tesuturilor afectate de rani, taieturi si, mai ales arsuri, degeraturi. Este foarte util in vindecarea ranilor de la armele de foc, precum si in cicatrizarea operatiilor. Propolisul vindeca mucoasa bucala si este benefic in singerarile gingiilor. Balsamul de propolis protejeaza impotriva radiatiilor Roentgen si de alta natura.

Cum se prepara si la ce foloseste tinctura de propolis

Propolisul poate fi folosit ca atare, ca guma de mestecat (saliva umana fiind una din putinele substante care il solubilizeaza), sub forma extractului moale de propolis inglobat in miere, obtinindu-se mierea propolizata si folosit la prepararea diferitelor unguente.
Ce-a mai eficienta metoda de administrare a propolisului ramine, totusi, tinctura de propolis.
La 100 ml alcool de peste 80 de grade se adauga 20 g propolis.
Alcoolul amestecat cu propolis se introduce intr?un vas, se incalzeste la 30?35 grC si se amesteca bine. Aceasta procedura se repeta zilnic, timp de o saptamina.
Dupa aceea, se lasa la decantat si se alege lichidul curat.

Folosind acelasi dozaj, procedeul poate fi simplificat.
Singura diferenta este ca, fara incalzire, propolisul se piseaza si se lasa la macerat timp de 14 zile.

In urma experientelor clinice si de laborator s-a dovedit ca tinctura de propolis este folositoare in vindecarea tuturor bolilor interne infectioase (30 picaturi/zi, intr-un pahar cu apa calduta), combaterea tulburarilor de menopauza (10 picaturi pe zi, timp de un an), vindecarea inflamarilor prostatei (30 picaturi/zi), rinichilor si ficatului (de doua ori pe zi, cite 40 de picaturi; se repeta pina la vindecare), in tratarea TBC-ului pulmonar (de trei ori/zi cite 30 de picaturi, completate cu inhalatii -- la 1/4 litru apa fierbinte se adauga 100 picaturi de tinctura -- de doua ori pe saptamina), combaterea enteritelor, parazitozelor intestinale, durerilor de stomac si tratarea ulcerului gastro-duodenal (40 picaturi puse in 100 ml lapte cald, remediu consumat zilnic, pe stomacul gol).

La toate afectiunile pielii, in special la bataturi si cheratite, rani vechi, arsuri si micoze, locurile bolnave se pot vindeca suta la suta prin tamponare cu tinctura de propolis, aceasta avind actiune cicatrizanta, ajutind la formarea noilor tesuturi.
Pentru prevenirea si tratarea afectiunilor specifice sezonului rece se poate prepara o bautura din 15-20 g de propolis ras introdus intr-un litru de tuica tare.
Solutia se agita zilnic, iar dupa citeva saptamini se obtine o bautura amaruie, din care se bea un paharel inainte de culcare.
Tinctura de propolis regleaza tensiunea, iar pusa pe gingia dureroasa sau pe maseaua cariata alina durerea si impiedica infectia.

Laptisorul de matca se stie ca are un continut de vitamina din grupa B mai ridicat decit drojdia de bere. Are un rol deosebit in metabolismul celular, in activitatea creierului, reduce colesterolul din singe, este util in digestie, pentru combaterea insomniei, a anemiei pernicioase si refacerea glandelor cu secretie interna.

Veninul de albine. Virtutile terapeutice ale veninului de albine sunt cunoscute de foarte multa vreme, chiar din antichitate. Ele au fost semnalate de crescatorii de albine, care au observat ca articulatiile dureroase reumatismale deveneau indolore ca urmare a întepaturilor de albine. Astfel s-a descoperit ca veninul de albine exercita evidente actiuni antireumatice. Acest venin are în componenta sa acidul formic, clorhidric, ortofosforic, saruri minerale, acizi organici volatili, un important ferment (fosfataza), unele antibiotice, histamina, hialuronidaza si aminoacizi bogati în sulf ca metionina si cistina. Acestia din urma stimuleaza secretia de cortizon de catre glandele suprarenale. De asemenea veninul este bactgericid.

Pentru tratarea reumatismului cu veninul de albine se procedeaza prin:

Este absolut necesar ca tratamentul sa fie facut sub control medical, evaluându-se periodic urina pentru a se vedea daca nu au aparut urme de zahar sau albumina. Exista posibilitatea ca veninul de albine sa produca reactii alergice, eruptii dermice sau soc anafilactic.

In continuare, va invit sa cititi articolul "Reumatismul si veninul de albine"
- un interviu cu Dr STEFAN STANGACIU, aparut in revista Formula As.

Acest articol a fost preluat din revista Formula As.

"Veninul de albine se foloseste inca de pe vremea lui Hipocrat"


- D-le dr. Stefan Stangaciu, sunteti unul dintre putinii medici alopati care utilizeaza cu predilectie medicina naturista in tratament. Cum se explica acest lucru?
- Pasiunea mea pentru medicina naturista este foarte veche: inca din primul an de facultate am avut aceasta "chemare".?Imi petreceam mai tot timpul liber prin biblioteci, studiind terapiile orientale, carti de fitoterapie si apiterapie. Mi-am dat seama atunci ca nu trebuie sa merg, in calitate de medic, pe liniile oarecum rigide ale scolii medicale clasice, ci trebuie sa am intotdeauna la indemana si alte metode terapeutice. Dupa terminarea facultatii, in 1995, am profesat ca medic militar generalist in unitati ale Marinei Militare. In 1990 mi-am luat competenta in acupunctura si m-am specializat - ca sa spun asa - in alte metode ale medicinei naturiste: fitoterapie, apiterapie, yoga medicala, iridologie diagnostica si terapeutica etc. Tot atunci am absolvit ciclul I de homeopatie. In 1991 am avut sansa extraordinara sa lucrez la Centrul de Apiterapie din Bucuresti. Acolo exista un colectiv de specialisti de renume international, de la care am invatat foarte multe lucruri utile, ceea ce m-a determinat sa pun accent pe apiterapie in metodele terapeutice pe care le utilizez. Dorind sa-mi pun cunostintele acumulate la dispozitia bolnavilor, am infiintat cabinetul "Medicina Naturii" din Constanta, unde imbinam in prezent toate aceste terapii, cu rezultate foarte bune.


- Intr-un interviu precedent, cititorii revistei noastre au facut cunostinta cu metoda dvs. de tratare a cancerului cu ajutorul intepaturilor de albine. Aceeasi terapie originala pare sa dea rezultate si in tratarea reumatismului. Ce ne puteti spune in acest sens?
- Reumatismul este o boala caracterizata prin inflamarea si degenerarea articulatiilor. Exista minimum 40 de forme diferite de reumatism: poliartrita, spondilartrita ankilopoietica (boala Bechterew), artrita urica (guta), artroze, spondiloze etc. Una dintre cauzele aparitiei reumatismului este legata de
prezenta in organism a unor bacterii, de exemplu streptococul beta-hemolitic. O alta cauza este data de tulburarea functionarii sistemului imunitar. Totusi, principalul factor cauzator al reumatismului, din punctul de vedere al medicinei naturiste, este insuficienta circulatie sangvina in zona articulatiilor si prezenta in sange a unor reziduuri greu solubile, care se depoziteaza in timp in articulatii. Insuficienta hranire si oxigenare a articulatiilor, adaugata la otravirea lor lenta (prin imposibilitatea eliminarii substantelor reziduale), duce la aparitia unei game foarte variate de simptome, printre care cele mai frecvente sunt durerile chinuitoare, precum si imposibilitatea executarii unor miscari ale articulatiilor. Un alt simptom tipic este sensibilitatea la frig si la umezeala, precum si senzatia de frig prezenta in articulatii sau chiar in tot corpul (senzatia de "frig in oase"). Bolnavii au frecvent tulburari ale circulatiei sangvine si o slaba functionare a glandelor endocrine, in special a glandelor suprarenale si a tiroidei.


- Ce v-a determinat sa extindeti apiterapia in tratamentul reumatismului?
- Este cunoscut de mult timp faptul ca apicultorii nu se imbolnavesc de reumatism. Acest lucru a fost verificat si in mod stiintific, prin sute de studii. Unul dintre acestea, realizat cu ajutorul a peste 2000 de apicultori din SUA, a demonstrat ca dintre toate bolile existente, reumatismul este cel mai rar intalnit la un apicultor. De altfel, apicultorii au o sanatate mult mai puternica, sunt mult mai robusti, mai energici, au o circulatie a sangelui mai buna si traiesc mai mult decat restul populatiei. Un organism sanatos are nevoie, pentru a functiona perfect, de foarte multi factori si elemente. Dintre acestea, hrana si o buna circulatie a sangelui sunt cele mai importante. Fiecare dintre miliardele de celule ale corpului nostru, inclusiv cele prezente in articulatii, au nevoie de diferite substante pentru a functiona perfect: aminoacizi (in special cei esentiali), glucide, vitamine (in special vitaminele C si E), grasimi (in special nesaturate), oligoelemente, enzime etc. Produsele apicole sunt extrem de bogate in toate aceste substante. Oxigenul, fara de care viata nu poate exista, este transportat cu mai mare eficienta atunci cand se administreaza un alt produs faimos - veninul de albine.


Produsele apicole sunt utilizate inca din zorii omenirii. Mierea, propolisul, polenul, pastura, laptisorul de matca si ceara sunt descrise nu numai in Biblie sau Coran, ci si in alte sute de documente importante ale Antichitatii. Hipocrat, parintele medicinei, recomanda in urma cu peste 2000 de ani folosirea veninului de albine in tratamentul reumatismului. Istoria mentioneaza ca regele Carol cel Mare, celebrul cuceritor din secolul al VIII-lea, a fost vindecat in mod miraculos de guta cu ajutorul intepaturilor de albine. In secolul trecut, medicul austriac Filip Terc a tratat peste o mie de pacienti prin aceeasi metoda. In anul 1935, medicul american de origine ungara Bodog Beck a emis pentru prima data ipoteza ca majoritatea formelor de reumatism, cancer sau boli degenerative au drept cauza primara tulburarile circulatorii generale sau locale. Cartea sa, "Bee Venom Therapy" ("Terapia cu venin de albine"), publicata in 1935, este inca si azi o adevarata "biblie" a terapiei cu venin de albine. Dr. Beck a avut succese uimitoare in tratamentul reumatismului cu ajutorul veninului de albine, administrat sub forma de injectii. In tara noastra, dr. Alexandru Partheniu (1915-1991) poate fi considerat parintele apiterapiei (in special a terapiei cu venin de albine), studiile sale fiind recunoscute in mediile de specialitate internationale.

 

- In ce consta tratamentul antireumatic pe care il recomandati bolnavilor?

In cadrul tratamentelor aplicate de-a lungul anilor, mi-am dat seama ca numai terapia cu intepaturi de albine nu este suficienta, deci trebuie facuta o terapie combinata, mergandu-se intotdeauna pe cauzalitate. Noi le facem tuturor pacientilor diagnosticul acupunctural si ayurvedic, apeland de multe ori si la homeopatie. Tratamentul incepe printr-o cura de dezintoxicare (post alimentar, cure de plante medicinale sub forma de ceai), care stimuleaza functionarea rinichilor, a ficatului si a plamanilor. Utilizam in tratament plante medicinale cu efect antiinflamator si regenerator, cum ar fi: scoarta de salcie, coada-calului, paducel, salvie, radacina de brusture, extract de ardei iute, frunze de afin, muguri si scoarta de plop, frunze de rozmarin, seminte de mustar, urzica vie etc. Dupa aceasta "spalare" a organismului, se face ameliorarea functiilor organelor interne (prin fitoterapie si apiterapie). Se realizeaza apoi hranirea si regenerarea celulelor din organism (printr-o alimentatie foarte proaspata, biologica, bogata in aminoacizi, vitamine, enzime etc.). Urmatoarea faza a tratamentului este presopunctura cu unguent de venin de albine, realizandu-se o ameliorare a circulatiei sangvine si energetice pe meridianele de acupunctura. Daca reumatismul nu cedeaza la aceste metode terapeutice blande, folosim acupunctura si numai apoi utilizam veninul de albine. Tratamentul se face initial cu venin de albine in forma injectabila, cu cresterea dozei progresiv, pana la obisnuirea organismului. Dupa aceasta se poate face apipunctura, deci tratamentul direct cu intepaturi de albine. Tot tratamentul descris se face strict individualizat, sub control medical.


- Cum se aplica concret terapia cu venin de albine?
- Se incepe intotdeauna treptat, de o maniera cat mai blanda, prin utilizarea initiala a unui excelent unguent pe baza de venin de albine: "Apireven". Acest unguent da rezultate maxime atunci cand se stimuleaza cu ajutorul lui si zonele reflexogene ale corpului, cunoscute de specialistii in presopunctura. Daca afectiunea nu se amelioreaza in mod semnificativ, se trece la terapia cu venin sub forma de injectii, care se aplica intradermic sau subcutan, in mare majoritate pe punctele de acupunctura. Daca nici aceasta metoda nu da rezultate majore, atunci se trece la terapia propriu-zisa cu intepaturi de albine, organismul pacientilor fiind deja imunizat prin tratamentele anterioare. In cazul apipuncturii, aplicam serii de 10-12 sedinte lunar. Intre serii, pacientii trebuie sa faca presopunctura cu unguent Apireven, care contine venin de albine. Pe toata durata tratamentului, pacientii trebuie sa respecte anumite reguli de alimentatie (o dieta cat mai saraca in zahar - dusmanul nr. 1 al articulatiilor, cat mai putine proteine animale - deci carne si produse din carne; laptele dulce si branzeturile trebuie evitate, avand efect negativ in reumatism; sarea trebuie redusa cat mai mult sau eliminata total din alimentatie) si de viata (sa renunte la tutun, alcool, cafea etc.). Pe langa aceste terapii, pacientii pot beneficia si de curele balneo-fizioterapeutice cu namol terapeutic, de exemplu cu extraordinarul namol de la Techirghiol. Combinandu-se toate aceste metode, sansele de vindecare sunt mult mai mari.
- Cat dureaza tratamentul?
- Depinde de fiecare pacient in parte. Se stie ca afectiunile cu o vechime mai mica se vindeca mai repede. Este un lucru normal. O boala de lunga durata deregleaza mai multe organe, mai multe sisteme si necesita un tratament mai indelungat. In cazul reumatismului, tratamentul dureaza circa 5-6 luni. Statistica noastra a evidentiat faptul ca peste 70% din totalul pacientilor cu reumatism s-au vindecat prin aceste terapii combinate, nemaiavand nevoie ulterior de alte tratamente.


- Care sunt avantajele tratamentului cu venin de albine?
- Eficienta acestui tratament consta in faptul ca exista o rata infima de recidiva a bolii reumatice. Totodata, durerile se reduc foarte mult chiar de la primele sedinte, cunoscandu-se efectul analgezic si antiinflamator al veninului de albine. De asemenea, nu este nevoie de spitalizare sau medicamente si nu exista practic reactii adverse. Poate doar o potentiala alergie la venin, pentru care se face un test alergic inainte de inceperea tratamentului. Dintr-o cazuistica de aproximativ 15.000 de pacienti, am avut doar sapte cazuri de bolnavi alergici la veninul de albine.